VEDEREA MEA DUPĂ OPERAȚIA DE CATARACTĂ
Cu AcrySof® IQ PanOptix®, dependența dumneavoastră de ochelari se reduce semnificativ după operația de cataractă.1
ÎN CÂT TIMP VEDEREA MEA ÎȘI VA REVENI DUPĂ OPERAȚIA DE CATARACTĂ?
La câteva zile după operarea ambilor ochi, majoritatea persoanelor spun că au o vedere bună și fără ochelari la apropiere, intermediar și distanță.1,2 După operație, este posibil să sesizați un ușor disconfort, în special când lumina este slabă. Totuși, aceste percepții ar trebui să dispară în timp.3,4
După ce vederea se stabilizează, AcrySof® IQ PanOptix® este conceput să vă ajute să vă bucurați, fără ochelari, de majoritatea activităților zilnice, ca de exemplu: 1,2,5-9
.
Cu cristalinul artificial AcrySof® IQ PanOptix®, vederea mea va fi la fel ca în tinerețe când nu foloseam ochelari de citit?
Nu există cristaline artificiale care să imite exact un ochi tânăr. Dar cristalinele trifocale de ultimă generație, așa cum este AcrySof® IQ PanOptix®, oferă beneficiile ultimelor descoperiri tehnologice din domeniul vederii. Ele sunt făcute să vă îmbunătățească viața oferindu-vă o vedere clară la aproape, intermediar și distanță.1,2,5-10
Dacă aleg cristalinul artificial AcrySof® IQ PanOptix® înseamnă că nu voi mai purta niciodată ochelari sau lentile de contact?
AcrySof® IQ PanOptix®este făcut astfel încât să vă ofere o vedere bună pentru majoritatea situațiilor care apar în viața de zi cu zi , fără să aveți nevoie de ochelari.1,2,5-10
Este posibil să mai aveți nevoie de ochelari pentru anumite activități specifice. Acest lucru se întâmplă în cazul tuturor cristalinelor artificiale.
Zilele 1 și 2 după operație
Întrebați medicul dumneavoastră oftalmolog cum să aveți grijă de ochi după operație. Vă va spune când puteți să vă întoarceți la activitățile dumneavoastră obișnuite și la ce să fiți atent (inclusiv care sunt simptomele la care ar trebui să luați legătura imediat cu medicul). Veți fi programat la o consultație de control la o zi sau două după operație:
-
Dacă operația s-a făcut pe primul ochi, vederea s-ar putea să nu fie clară până când nu vă operați și la al doilea ochi
-
După operația la al doilea ochi, majoritatea persoanelor spun că au o vedere bună la aproape, intermediar și distanță în câteva zile de la operație.
Lucruri pe care s-ar putea să le observați în prima și a doua zi:
-
Luminile pot să pară mai strălucitoare
-
Puteți vedea cercuri de lumină în jurul obiectelor luminoase, în special noaptea (halo-uri)
După operație, multe persoane aproape că nu observă sau nu consideră un deranj atunci când luminile sunt mai strălucitoare sau văd cercuri de lumină. Câteva persoane le observă tot timpul și doar foarte puține spun că sunt foarte deranjate de ele.
Creierul dumneavoastră reușește de obicei să se adapteze acestor schimbări. Astfel, luminile strălucitoare și cercurile luminoase vor fi observate din ce în ce mai puțin cu trecerea timpului.
La mai mult de 1 săptămână după operație
Unele persoane au nevoie de puțin mai mult timp decât altele, să se obișnuiască cu noul mod de a vedea.
-
Acest lucru se întâmplă pe măsură ce creierul învață să vadă, prin noul cristalin artificial.
-
Poate să dureze de la câteva zile la câteva luni.
Foarte rar, oftalmologul s-ar putea să vă recomande o intervenție minoră de corecție pentru perfecționarea vederii. Odată ce vederea vi s-a stabilizat puteți să vă bucurați de diferite activități fără să mai folosiți ochelarii, cum ar fi:
-
Cititul cărților în aer liber sau în interior
-
Să gătiți sau să jucați table
-
Văzutul clar în oglindă atunci când vă bărbieriți sau vă machiați
-
Condusul sau supravegheatul nepoților în parc
La 1 an sau mai mult după operație
Este puțin probabil ca vederea să vi se schimbe radical în anii care urmează după operație.
Este important să mergeți să vă controlați vederea și sănătatea ochilor:
-
La cel puțin fiecare 2 ani, dacă aveți sub 65 de ani
-
Cel puțin anual dacă aveți 65 de ani sau peste
-
De fiecare dată când observați modificări ale vederii.
Referințe:
- Garcia-Perez JL, et al. Short term visual outcomes of a new trifocal intraocular lens. BMC Ophthalmology. 2017; 17:72.
- Lawless M, et al. Visual and refractive outcomes following implantation of a new trifocal intraocular lens. Eye and Vision. 2017; 4:10.
- Kretz FT, et al. Clinical Outcomes after Binocular Implantation of a New Trifocal Diffractive Intraocular Lens. J Ophthalmol. 2015.
- Mojzis P, Majerova K, Hrckova L, Pinero DP. Implantation of a diffractive trifocal intraocular lens: one-year follow-up. J Cataract Refract Surg. 2015;41:1623–30.
- Gundersen KG and Potvin R. Trifocal intraocular lenses: a comparison of the visual performance and quality of vision provided by two different lens designs. Clin Ophthalmol. 2017; 11:1081-1087.
- Ruiz-Mesa R, et al. A comparative study of the visual outcomes between a new trifocal and an extended depth of focus intraocular lens. Eur J Ophthalmol. 2018;28(2):182-187.
- Monaco G, et al. Visual performance after bilateral implantation of 2 new presbyopia-correcting intraocular lenses: trifocal versus extended range of vision. J Cataract Refract Surg. 2017;43(6):737-747.
- Alcon Data on File. TDOC-0053542. March 10, 2017.
- Alcon Data on File. TDOC- 0053776. 16 Jan 2018.
- AcrySof® IQ PanOptix® IOL Directions for Use.